Latest Movie :
Recent Movies
Se afișează postările cu eticheta Mister. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mister. Afișați toate postările

SELFLESS 2015, ONLINE SUBTITRAT HD 720P

Un aristocrat foarte bogat bolnav de cancer în stare terminală, acceptă să fie supus unei proceduri medicale radicală care presupune transferarea conştiinţei sale în corpul unui tânăr sănătos din punct de vedere fizic. Însă aparenţele sunt înşelătoare, iar acest lucru devine evident atunci când începe să descopere misterul care se află în spatele originii corpului. Acesta nu a fost o „simplă carcasă goală” aşa cum i s-a promis, ci a fost o persoană care avea o viaţă normală şi o familie, iar organizaţia care a se află în spatele acestui mister este capabilă să ucidă pentru a păstra secretul. Pentru ca situaţia să devină şi mai rea, el are de-a face cu ameninţarea de-a pierde controlul asupra corpului pe care-l posedă în momentul de faţă şi conştiinţa posesorului iniţial iese la suprafaţă, ştergându-i memoria lui în timp ce face asta.









Vezi filmul online Self/less 2015 (Transfer de viaţă), în calitate HD 720p şi cu subtitrare în Română.


SERVER 2


SERVER 3

WHITE SETTLERS 2014, ONLINE SUBTITRAT HD 720P

Cuplul căsătorit Ed (Lee Williams) şi Sarah (Pollyanna McIntosh) au hotărât că este vremea să lase în urmă viaţa aglomerată şi plină de stres din Londra şi să se mute într-un loc mai liniştit. Ei consideră că au găsit acest loc perfect în Scoţia; cu toate acestea, agentul lor imobiliar, Flo (Joanne Mitchell), îi informează că în zona aceea s-a dus o bătălie cumplită între englezi şi scoţieni. Chiar şi aşa, Ed şi Sarah aleg să cumpere casa respectivă şi să readucă la viaţă ferma care vine la pachet. La început totul pare să decurgă aşa cum trebuie, însă în curând ei aud sunete stranii în apropiere şi descoperă că nu sunt chiar bine veniţi acolo.











Vezi filmul online White Settlers 2014 (The Blood Lands), în calitate HD 720p şi cu subtitrare în Română.


SERVER 2


SERVER 3

Forbidden Empire (2014) film online gratis subtitrat

Forbidden Empire (2014) film online gratis subtitrat
 La începutul secolului 18, cartograful Jonathan Green începe un voiaj ştiinţific din vestul Europei către Est pentru a cartografia zona. După ce trece prin Transilvania şi traversează Munţii Carpaţi, el ajunge într-un mic sat ce pare pierdut prin pădurile de netrecut ale Ucrainei. Doar ceaţa deansă şi norocul l-ar fi putut aduce pe Jonathan în acest loc blestemat. Oamenii care locuiesc aici împart o credinţă nativă care ar putea să îi salveze din calea răului, nereuşind să înţeleagă faptul că răul şi-a făcut cuib în sufletele lor şi doar stă la pândă pentru a obţine o şansă de-a ieşi în lume. 








Vezi filmul online Forbidden Empire – Viy 2014, în calitate HD 720p şi cu subtitrare în Română.
SERVER 2

True Story (2015) film online gratis subtitrat

Vezi filmul online True Story 2015 (O poveste reală), în calitate HD 720p şi cu subtitrare în Română.
SERVER 2
True Story (2015) film online gratis subtitrat 
 Michael Finkel (Jonah Hill) a fost un jurnalist respectabil ce lucra pentru publicaţia New York Times şi şi-a făcut un nume în branşă datorită numeroaselor articole care au ajuns pe prima pagină a ziarului. Însă reputaţia câştigată cu multă muncă este spulberată atunci când modifică unele detalii din cea mai recentă poveste şi drept consecinţă este dat afară, iar cariera îi e distrusă. Mai târziu, Michael află că un criminal care şi-a ucis soţia şi copiii a folosit numele lui pentru a se strecura în Mexic, însă a fost capturat până la urmă. Criminaul este Christian Longo, iar Finkel se duce să discute cu el, mirosind faptul că ar putea să scoată un articol care să-l readucă în lumea bună a jurnalismului.

Aazaan (2011) film online gratis subtitrat

Server 1 Server 2
Aazaan (2011) film online gratis subtitrat

Aazaan 2011 Film Online Indian Subtitrat In Romana.Un agent secret trebuie să cursa contra cronometru pentru a opri teroriști pe cale de a elibera o tulpina necunoscută a virusului Ebola

The Arrival (1996) online subtitrat

The Arrival – Mesaj din spatiu 1996 – Filme online

The Arrival este un film de actiune,mister,sf 1996,scris si regizat de David Twohy. Zane,un astronom descopera viata extraterestra inteligenta.Dar extraterestrii ascund un secret mortal,si fac orice pentru a-l opri pe Zane sa-l descopere..

Actori Charlie Sheen, Lindsay Crouse, Richard Schiff










Server 1



Server 2

The Secret Village (2013) film online gratis subtitrat

The Secret Village (2013) film online gratis subtitrat



The Secret Village este un film thriller psihologic,mister 2013 ,regizat de Swamy M. Kandan.Pentru o serie de cercetari ale unei epidemii misterioase,Rachel o frumoasa jurnalista impreuna cu Greg un scenarist cu fara prea multe succese si proaspat parasit de iubita lui ,inchirieaza o casa intr-un mic satuc pentru a continua cercetarile.Localnicii nu vor sa le ofere prea multe indicii .Epidemia care a afectat acest mic orasel de ani de zile si secretoasele activitati sunt tinute ascunse de localnici. Greg se face nevăzut si Rachel ramane singura sa descopere secretul orasului.

În rolurile principale joacă actorii Jonathan Bennett, Ali Faulkner, Stelio Savante


Server 1

Solo (2013) online subtitrat

Solo (2013) online subtitrat



Solo este un film mister – thriller 2013 canada,scris si regizat de Isaac Cravit.Filmul prezinta povestea unei fete adolescente Gillian (Clark) care la numai 17 ani este terorizata, atunci când ea își petrece numai două nopți pe o insulă îndepărtată, pentru a putea sa obtina un loc de munca ce consta intr-un consilier de tabără..

Actori Annie Clark, Daniel Kash, Richard Clarkin







Server 1



Server 2

Closed Circuit – Conspiratia 2013 – Filme online

Closed Circuit (2013) online subtitrat


 Closed Circuit este un film crima ,drama,mister 2013 englez – american ,regizat de John Crowley. Filmul " Conspiratia " prezinta un caz de terosism de prim plan, care leaga pe neasteptate doi fosti iubiti Martin (Eric Bana) şi Claudia (Rebecca Hall) punindu-i in tabara apararii,testind limita loialitatii lor si punindu-le viata in pericol.








Server 1



Server 2



Server 3 Partea 1



Server 3 Partea 2

Safe Haven (2013) film online gratis subtitrat

Safe Haven (2013) film online gratis subtitrat


Inspirată din romanul cu acelaşi titlu al autorului Nicholas Sparks, drama romantică "Safe Haven" este povestea lui Katie Feldman, o tânără care s-a eliberat dintr-un mariaj nefericit şi fuge din calea unui fost soţ violent şi abuziv, refugiindu-se în orăşelul Southport din Carolina de Nord. Deşi nu mai are încredere în bărbaţi şi preferă să păstreze distanţa faţă de localnici pentru ca nimeni să nu îi afle secretele intime, Katie lasă garda jos şi se împrieteneşte cu vorbăreaţa vecină Jo şi cu proprietarul de magazin Alex Wheatley, devenind din ce în ce mai ataşată din punct de vedere afectiv de bărbatul căruia i-a murit soţia şi care îşi creşte singur cei doi copii. Alex are o fire blândă şi iubitoare şi îi este loial, dar Katie ezită să mai acorde o şansă iubirii fiindcă se teme în continuare pentru siguranţa ei şi a persoanelor dragi. Jo o învaţă însă că este preferabil să rişte, să înfrunte problemele din trecut şi să se implice într-o nouă idilă decât să rămână singură şi să privească tot timpul cu spaimă peste umăr.

Server 1 Partea 1




Partea 2

7 Khoon Maaf (2011) online subtitrat

7 Khoon Maaf (2011) online subtitrat


După ce Susanna, mentorul lui Arun Kumar Singh moare, el îi spune povestea acesteia soţiei sale, Nalini. Scoţând la iveală un album vechi cu fotografii pe care nu le-a mai arătat nimănui, Arun povesteşte cum l-a prins Susanna furând, cum l-a determinat să renunţe la serviciul lui şi să meargă la şcoală în India şi cum l-a ajutat apoi să-şi continue studiile la St. Petersburg. Între timp Susanna căuta dragostea adevărată, având mariaje cu şase soţi: abuzivul Edwin Rodrigies, chitaristul afemeiat şi dependent de droguri, Jamshed Singh Rathore, impotentul şi violentul Mohammad Wasiullah Khan, spionul bigam Nicolai Vronski, inspectorul Keemat Lal şi doctorul Modhusodon Tarafdar. Toţi au fost influenţe importante în viaţa Susannei, i-au frânt inima şi au murit în mod misterios.


 Server 1

An American Haunting [2005] Online Subtitrat

An American Haunting [2005] Online Subtitrat


An American Haunting, a fost co-produs de MediaPro Pictures in toamna lui 2004 si filmat la Buftea. Bazat pe o poveste reala, despre care au fost publicate foarte multe carti si articole in presa din intreaga lume, filmul prezinta fascinanta istorie a spiritelor care au bantuit casa familiei Bell din Tennessee, intre anii 1817 – 1821. Frumoasa adolescenta a familiei Bell, Betsy, este chinuita si posedata de spirite, iar toata lumea crede ca a fost blestemata de o vrajitoare din oras careia tatal ei, John Bell Sr., i-a luat o portiune din terenuri prin mijloace necinstite. Plina de suspans, actiunea ne dezvaluie in final ca nu totul este ceea ce pare, caci raul vine de unde ne asteptam cel mai putin.



SERVER 1

Abandoned Mine – Mina Parasita 2013 online subtitrat

Abandoned Mine – Mina Parasita 2013 online subtitrat


Abandoned Mine este un film horror – mister 2013 american scris si regizat de Jeff Chamberlain.Cinci prieteni cerceteaza o mină pentru a sărbători noaptea de Halloween ,in care se presupune a fi bântuita ,exact o familie la o suta de ani a fost ucisă în mina. Dupa un timp ei raman prinsi în interiorul minei,se pare ca zvonurile se adeveresc si nu le mai ramane decat sa lupte pentru supraviețuire.Actori Alexa Vega, Reiley McClendon, Saige Thompson


SERVER 1

Brokedown Palace (1999) Online Subtitrat

Brokedown Palace (1999) Online Subtitrat. 


Alice este o tanara incapatanata care vrea sa faca ceva deosebit pentru a sarbatori terminarea liceului, asa ca o convinge pe prietena ei Darlene sa o acompanieze intr-o calatorie la Bankok. In timp ce se bucurau amandoua de soare si peisaj, fetele il intalnesc pe Nick Parks, un australian sarmant. Nick le invita intr-o calatorie la Hong Kong, insa ele descopera ca acesta nu are deloc intentii bune. Nick a ascuns o mare cantitate de heroina in bagajele lor si le foloseste pentru a putea trece marfa peste granita. Cand heroina este gasita de vamesi, Alice si Darlene sunt judecate rapid si condamnate la 33 de ani de inchisoarea Broke-Down Palace. Patania lor atrage atentia lui Yankee Hank, un avocat american retras in Asia, care se ofera sa le ajute.





 SERVER 1


SERVER 2

The East (2013) online subtitrat

The East 2013 Film Online Subtitrat HD Gratis VK

Sarah e o agentă sub acoperire, care lucrează pentru o firmă privată al cărei scop este să protejeze interesele corporaţiilor împotriva extremiştilor ce vor să conserve cu orice preţ mediul înconjurător. Ea se infiltrează în organizaţia anarhistă The East şi sfârşeşte prin a se îndrăgosti de carismaticul şi atrăgătorul Benji, care e tocmai liderul grupării eco-teroriste. Izzy, fosta iubită a lui Benji, devine geloasă pe nou-venita Sarah atunci când observă interesul special pe care liderul grupării îl manifestă faţă de ea.







 
 
 
Server 1

 

Snake Eyes - Ochi de sarpe (1998) film online gratis subtitrat

Snake Eyes 1998 Ochi de sarpe Film Online Subtitrat HD Gratis VK Nicolas Cage

Ricky Santoro este un politist coruptibil cu un singur vis: de a avea intr-atatea conexiuni incat sa poata deveni primar. In noaptea unui meci de box de categorie grea, Rick devine amestecat in asasinarea secretarului aparararii, o crima in care este implicat si cel mai bun prieten al sau. Devenind ofiterul ce conduce investigatiile, Rick descopera o conspiratie precum si o misterioasa femeie imbracata in alb. Intreaga conspiratie vine ca un soc, dar nu e nici pe departe la fel de socanta ca identitatea omului din spatele intregii operatiuni.










 Partea 1 - Subtitrat HD 
  

Partea 2 - Subtitrat HD

The Mortal Instruments: City of Bones - Instrumente mortale: Oraşul oaselor (2013) online subtitrat

The Mortal Instruments City of Bones 2013 Instrumente mortale Orasul oaselor Film Online Subtitrat HD Gratis VK

Clary Fray se îndreaptă spre clubul Pandemonium din New York , unde fără voia ei va fi martoră la o crimă. Crima este comisă de trei adolescenţi care au pe braţe tatuaje bizare şi mânuiesc arme neobişnuite. Astfel Clary ajunge să îi cunoască pe vânătorii de umbre, războinici porniţi să ucidă demonii de pe Pământ şi să menţină controlul asupra vampirilor şi vârcolacilor. Îl cunoaşte pe Jace, un tip superb, cu plete aurii. Clary este atrasă în lumea lui după ce mama ei dispare misterios şi este atacată ea însăşi de un demon. Oare de ce Clary s-a trezit cu darul Vederii?






Server 1 Partea 1 

  

Server 1 Partea 2 

Escape Plan - Testul suprem (2013) film online gratis subtitrat

Escape Plan 2013 Testul suprem Film Online Subtitrat HD Gratis VK Sylvester Stallone Arnold Schwarzenegger
Ray Breslin e un inginer care este condamnat pe nedrept pentru crimă. Breslin a proiectat o mulţime de închisori de înaltă tehnologie și a fost un inginer de top. După condamnare, el fost trimis să-şi ispăşească pedeapsa într-o închisoare de maximă securitate al cărui design l-a creat. În timpul său în închisoare, Breslin a analizat fiecare închisoare de înaltă securitate și a câștigat abilități semnificative de supraviețuire, dar se confruntă cu cea mai mare provocare sa în încercarea de a evada dintr-o astfel de închisoare, proiectată de el însuşi, astfel încât nimeni să nu poată evada.
El se confruntă nu numai provocarea de a evada din închisoare ci și cu  lupta împotriva nemilosului director Hobbs și garda lui de corp coruptă. Breslin este asistat în încercarea de evadare de către colegul deținut Emil Rottmayer.

 
Server 1 - Subtitrat DVDRip
 

The Ninth Gate - A noua poarta (1999) film online gratis subtitrat

The Ninth Gate 1999 A noua poarta Film Online Subtitrat HD Gratis VK

In 1666, autorul venetian Aristide Torchia publica "Cele noua porti ale regatului umbrelor", carte cu invocatii satanice, pe care Torchia ar fi adaptat-o dupa un text scris de Lucifer in persoana. Inchizitia il pedepseste cum stie ea mai bine. Dar trei copii ale manuscrisului supravietuiesc...Spre sfarsitul secolului XX, Dean Corso e un "vanator" profesionist de carti rare. La cererea colectionarilor bogati, el cauta si gaseste carti rare si manuscrise despre care cei multi nu au auzit niciodata. Si pentru asta are nevoie de dexteritate, cultura solida, nervi de otel si... prea putine scrupule. Corso e solicitat de expertul in demonologie Boris Balkan pentru o misiune nu tocmai usoara: el trebuie sa gaseasca cele doua copii ale manuscrisului legendar.




Server 1 - Subtitrat VK 
 

The Sixth Sense - Al şaselea simţ (1999) film online gratis subtitrat

In acest zguduitor thriller psihologic, la numai 8 ani ai sai, Cole Sear (HALEY JOEL OSMENT) este hartuit de un secret apasator: il viziteaza fantome. Fire introvertita, retrasa, Cole este inspaimintat de sufletele nelinistite ivite din umbra. Derutat de puterile sale paranormale si prea tinar pentru a sti ce sa faca, Cole nu destainuie terifiantele sale trairi decit psihologului sau, Dr. Malcolm Crowe (BRUCE WILLIS). Pe masura ce Dr. Crowe incearca sa descopere periculosul adevar despre capacitatile supranaturale ale lui Cole, pacient si terapeut traiesc impreuna un soc ce-i va purta intr-o realitate infricosatoare si inexplicabila.

 The Sixth Sense - Al şaselea simţ (1999) film online gratis subtitrat